Pe 12 noiembrie am fost la Liceul Teoretic “Tarian Lalescu” din Brănești, unde am susținut o prezentare despre BeatAgora și am luat pulsul noilor trupe care se formează aici.
Am întâlnit zeci de elevi plini de energie și curiozitate, mulți dintre ei vor să cânte, iar unii chiar scriu poezii și versuri pe care abia așteaptă să le pună pe #beat.
Profu’ BeatAgora, Mihai Alexandru Tacoi, a ținut două prezentări despre program și despre tipurile de sprijin pe care BeatAgora le oferă trupelor de liceu, iar reacțiile au fost excelente.
Domnul director Dumitru Dan Nicolau s-a arătat foarte deschis și entuziast în privința colaborării și spune că pentru comunitatea din Brănești programul BeatAgora înseamnă “continuarea unei tradiții din zonă, o tradiție în dezvoltarea muzicii și în utilizarea instrumentelor, dar și de ducere mai departe a visurilor părinților acestor elevi”.
Doamna profesoară de muzică Ilie Iustina Daniela ne-a povetit despre entuziasmul elevilor atunci când au văzut că au sosit în școală instrumentele din partea BRD, și când au aflat că de acum încolo vor avea acces nonstop la o chitară, la clape, la tobe, la un microfon și la alte accesorii.
Un început promițător pentru Brănești, și încă un pas spre extinderea rețelei de licee BeatAgora, care în 2 ani va ajunge în 50 de licee!


